0751158198

Remus Sime
sime_remus(at)yahoo(dot)com

Ziua 4: Am ajuns cu bine la Beius!

Am ajuns si la ziua a patra si ultima zi de alergare din cadrul proiectului Alerg Pentru O Cauza, editia a doua.

 

Zi fara mare istoric din punct de vedere al alergarii: start in satul Petid la 10 dimineata, peisaj de vis pe soseaua ce serpuieste pe langa Crisul Negru, pauza de pranz pe malul Crisului Negrul, alergare prin satele Petrani, Pocola, sosire in Beius, un total de doar 26 km, mai putin si mai lejer fata de cele 3 zile anterioare.

 

Cu totul au stat lucrurile privind lucrurile din celelalte perspective, cum ar fi starile sufletesti prin care am trecut pe parcursul acestei zile.

Dimineata sunt cuprins de emotii, parca mai mari decat in toate celelalte 3 zile. Revenim cu masina din Beius, unde am innoptat, in satul Petid, unde am terminat alergarea in ziua a treia. Distanta parcursa cu masina mi se pare imensa… emotiile cresc si din aceasta cauza.

 

Referitor la sosirea in Beius… recunosca ca m-am gandit de cateva ori la sosirea mea la Beius. Aveam in minte 2 scenarii: primul, in care eu ajungeam in Beius si ma opream din alergat in fata liceului, opream ceasul cu care am monitorizat alergarea, ma felicitam cu echipa mea de asistenta si plecam acasa la mama, sa ne relaxam;

In al doilea scenariu este asemanator cu primul, dar in plus se adauga faptul ca atunci cand ma opream din alergat in fata liceului, un mic grup de 5-10 apropiati ma asteapta si ma felicita pentru proiectul meu.

 

Din cele 2 scenarii, nici unul nu s-a adeverit, sosirea mea fiind mult mai frumoasa si mai emotionanta decat mi-am inchipui eu vreodata (si recunosc ca in egoismul meu mi-am inchipuit-o mai asemanatoare de scenariul 2 decat de scenariul 1).

 

A fost o zi cu totul speciala pentru mine, din punct de vedere emotional. Am avut parte de o primire cu totul si cu totul speciala la sosirea in Beius, la finalul celor aproximativ 200 de km alergati.

Cu aproximativ 10 km inainte de Beius, chiar cand ne pregateam sa oprim pentru pauza de masa, ne ajung din urma, cu masina, Dan cu Diana, prieteni din Timisoara care au venit special din Timisoara sa alerge cu mine ultimii kilometri. Multumesc pentru sustinere.

Cu 7-8 km inainte de Beius isi face aparitia o masina care incepe sa ne filmeze. Aflam ulerior ca sunt de la National TV, si ne escorteaza si ne filmeaza pana la sosirea in Beius. Multumim.

Pe sosea gasim mesaje de incurajare scrise pentru noi, aflam ca au fost facute de elevi ai liceului cu o zi inainte. Multumim frumos, ne-au placut mult.

Cu 4-5 km inainte de Beius ne ies in intampinare si primii sustinatori din oras, cativa cu bicicletele, cativa ni se alatura in alergare.

De la intrarea in Beius avem parte de o escorta ca in filme… 2 masini de politie ne incadreaza, astfel ca grupul de alergatori format se misca in voie pe sosea, netulburat de masini, care (am aflat mai tarziu) facusera o coada imensa in spatele nostru.

Ne apropiem rapid de centrul orasului, unde emotiile ma coplesesc cand vad in fata liceului un grup maricel de oameni (50-60 de persoane, dupa propria-mi aproximare) care erau acolo sa ne intampine.

Am parte de linie de finish, de panglica tricolora, de flori, de strangeri de mana, de imbratisari, de urale, de aplauze, de interviuri, de primirea reprezentantilor liceului, de primirea reprezentantilor orasului in frunte cu primarul, de interviu pentru TV, de mesaje emotionale… ce mai, tot tacamul.

 

A fost un sfarsit de alergare emotionant, multumesc tuturor celor prezenti acolo pentru primirea mai mult decat calduroasa si prieteneasca. Sunt multumit si multumitor ca exista oameni care au apreciat efortul meu si cauza mea.

Multumesc si pentru donatiile de la fata locului din Beius, s-au stans in urna mobila aproximativ 690 de lei.

 

La sfarsit de alergare, doresc sa va multumesc voua, celor care m-ati sustinut, pe perioada desfasurarii campaniei, la plecarea din Timisoara si la sosirea in Beius, echipei tehnice de pe traseu fara de care nu as fi reusit niciodata sa ajung la destinatie, tuturor celor care ati contribuit, int-un fel sau altul, la reusita campaniei Alerg Pentru O Cazau editia a II-a.

 

O sa revin cu alte detalii zilele urmatoare, dupa o mica pauza de odihna si de ingrijire a besicilor si bataturilor care inca ma mai supara.

 

2013-05-18-2267 2013-05-18-2271 2013-05-18-2283 2013-05-18-2295 2013-05-18-2301 2013-05-18-2304 2013-05-18-2305 2013-05-18-2308 2013-05-18-2309 2013-05-18-2317 2013-05-18-2318 2013-05-18-2328 2013-05-18-2330 2013-05-18-2334 2013-05-18-233713398_570579919649136_1717125470_n 21242_570579696315825_1842119218_n 182816_570578066315988_1890839423_n 253323_570578886315906_875864056_n 253338_570580519649076_1299841785_n 306878_570579119649216_766034632_n 376862_570580162982445_1941205189_n 431945_570578636315931_1382628990_n 541484_570578586315936_1229884755_n 922748_570579959649132_613122376_n 936218_570578242982637_1052854238_n 936957_570579366315858_985002175_n 941912_570580742982387_1925669302_n 944119_570579762982485_34653624_n 945410_570579096315885_1017694134_n 946886_570580649649063_1119765830_n 969457_570577946316000_1445485155_n 969771_570577712982690_594081299_n 970383_570577469649381_436822746_n 971570_570578279649300_347156687_n 971821_570580402982421_1526909850_n 971825_570577836316011_474347337_n 972318_570578479649280_1633468001_n

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Current ye@r *