Comunicat de presă 10 burse „Alerg pentru o Cauză” 2014 decernate!
Comunicat de presă
10 burse „Alerg pentru o Cauză” 2014 decernate! – pentru distribuire imediată –
Beiuş, 18 noiembrie 2014 – În urmă cu peste 2 luni se încheia la Beiuș ștafeta maraton de 200 km, în cadrul ediţiei a III-a a evenimentului anual “Alerg pentru o Cauză”, efort destinat atragerii de fonduri pentru elevii fără resurse materiale ai C.N. „Samuil Vulcan” dar cu medii generale anuale peste 9:00. Inițiat de inginerul Remus Sime, absolvent din anul 2000 al liceului beiușean, evenimentul a atras donațiile publicului impresionat de dedicarea lui Remus și a celor 34 de alergători voluntari.
Ziua de luni, 17 noiembrie 2014, a adus pentru 10 elevi ai școlii vulcaniene vestea bună a alegerii lor ca și câștigători ai unei burse sociale&merit „Alerg pentru o Cauză”, în valoare de 1.200 ron fiecare. Aceștia s-au întâlnit cu reprezentanții asociației Bunul Samaritean Beiuș, partenerul implementator al programului, pentru anunțarea oficială a burselor și primirea primei tranșe de câte 400 ron. Elevii au fost aleși din totalul de 25 aplicanți interesați. Fericiții bursieri sunt: Feneși Timea, Țirban Mădălina, Ciuhandu Crina, Pele Adriana, Bogdan Gabriela, Ile Ioana, Dumșe Emilia, Fofiu Ioana, Copăcian Mădălina și Bunta Georgiana. Elevii vor putea astfel să acopere costuri cu educația și menținerea lor în școală care altfel nu puteau să le suporte.
“Doresc a mulțumi încă o dată tuturor celor care au ales să nu rămană indiferenți față de situația acestor elevi. Noi credem în ei, ne punem speranța în ei și avem convingerea că și ei vor deveni dintre cei care vor aduce schimbarea în bine a țării noastre. Ediția aceasta este cel mai mare success, cu cel mai mare număr de elevi sprijiniți cu burse, în număr de 10 și sper că în anii ce vin numărul va crește!” menționează Remus Sime.
Crescută de părinți iubitori – o mamă casnică și un tată cu handicap locomotor datorită unui accident – Mădălinei Țirban, elevă în clasa a XII-a B, i-au dat lacrimile la telefon când a fost anunțată că este beneficiara unei burse. Locuiește în Poienii de Jos și navetează la școală zilnic 15 km. “Mulțumesc donatorilor și celor ce se ocupă de această asociație. Pot să mă întrețin la școală cu suma aceasta. Eu vreau să dau mai departe la facultate pentru a deveni asistent medical generalist deoarece îmi place să ajut oamenii atât cât ține cu putință de mine.” spune Mădălina (foto).
Asociația Bunul Samaritean mai are și alte programe de burse de merit începute din 2010. Parteneriatul în proiectul Alerg pentru o Cauză este însă special datorită componentei sociale alăturate celei de merit. “A fost foarte dificil să alegem din 25 de aplicanți care au dificultăți în a se întreține la școală. Tare mult ne dorim ca cititorii acestui articol să se implice în ajutarea unor copii harnici care nu au intrat între primii 10. Silitori, buni la școală, cu un frumos caracter, apreciați de profesori, ei sunt cei care vor clădi mai departe România. Orice donație contează, haideți să le dăm cât mai multora o șansă” spune Adrian Ciorna, președintele asociației Bunul Samaritean.
Cadrele didactice beiușene apreciază oportunitatea creată pentru elevii lor. Succesul proiectului este dat de buna colaborare cu colectivul profesoral al școlii. “Bursele sunt un imbold dat elevilor pentru viitor. Lui Remus Sime îi mulţumesc pentru actele caritabile făcute şi îi doresc să alerge cât mai mult pentru cât mai multe cauze bune. ” spune profesorul de istorie Viorel Gavra, directorul C.N. “Samuil Vulcan”.
Pentru alți elevi necăjiți, ajutorul financiar al foştilor absolvenţi ai Samuil Vulcan ori al terţilor este esenţial. Donaţiile şi sponsorizările pot fi făcute în contul IBAN RO83RNCB0034021802850001, deschis la BCR sucursala Beiuş, Bihor pe numele asociaţiei „Bunul Samaritean Beiuş”. Din afara României, donatorii pot folosi conturile IBAN RO56RNCB0034021802850002 – donatii Euro sau IBAN RO56RNCB0034021802850009 – donatii GBP.
Pentru orice întrebări, pentru planificarea unei sponsorizări sau donaţii, nu ezitaţi să contactaţi asociaţia la 0722-684679 sau adrian.ciorna@yahoo.com.
- Posted by admin
- Posted in Anunțuri
- Noi, 19, 2014
- No Comments.